opoziție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OPOZÍȚIE, opoziții, s. f. I. 1. Raportul dintre două lucruri sau două situații opuse, contradictorii; deosebire izbitoare, contrast. ◊
Loc. adv. În opoziție cu... = în contrast cu..., spre deosebire de...
2. Împotrivire, opunere, rezistență. ◊
Loc. vb. A face opoziție = a se opune, a se împotrivi.
3. (
Fil.) Noțiune a dialecticii desemnând un stadiu mai înalt de dezvoltare a contradicției decât deosebirea, stadiu în care obiectul unitar de dedublează în contrarii ce se exclud. ♦ Raport de excludere între două noțiuni sau între două judecăți, astfel încât acceptarea uneia dintre ele duce la respingerea celeilalte.
4. Poziție a două corpuri cerești care, privite de pe pământ, se găsesc pe bolta cerească diametral opuse.
5. (
Jur.) Manifestare de voință destinată să împiedice îndeplinirea unui act juridic sau să impună anumite condiții acestei îndepliniri. ♦ Cale de atac împotriva unei hotărâri în fața aceleiași instanțe, în cazul când hotărârea a fost dată în lipsa părților. ♦ Cale de atac împotriva anumitor acte de executare silită.
6. (
Lingv.) Diferență, de obicei fonetică, cu sau fără valoare funcțională, între două unități lingvistice.
II. (În țările cu regim parlamentar) Totalitatea persoanelor care fac parte dintr-un grup politic potrivnic partidului aflat la putere; politica pe care o duce acest grup față de partidul la putere. [
Var.: (
înv.)
opozițiúne s. f.] – Din
lat. oppositio, -onis, fr. opposition, germ. Opposition.opoziție (Dicționar de neologisme, 1986)OPOZÍȚIE s.f. I. 1. Raport care se stabilește între două lucruri sau două situații opuse, contrare; contrast. ♦ Raport de excludere între două noțiuni sau judecăți, stabilit după anumite criterii. ♦ Diferență (fonetică) între două unități lingvistice.
2. Împotrivire, opunere.
3. Poziție pe care o ocupă un astru când Pământul se află între el și Soare; poziția a două corpuri cerești care se află la o distanță de 180 de grade pe bolta cerească unul față de celălalt.
II. (
În țările capitaliste) Grup politic parlamentar potrivnic partidului care se află la putere; (
p. ext.) politică pe care o practică acest grup. [Gen.
-iei, var.
opozițiune s.f. / cf. fr.
opposition, rus.
opozițiia, lat.
oppositio].
opoziție (Marele dicționar de neologisme, 2000)OPOZÍȚIE s. f. I. 1. raport dintre două lucruri sau situații opuse, contrare; contrast. ◊ raport de excludere între două noțiuni sau judecăți. ◊ diferență cu valoare funcțională între două unități lingvistice. 2. împotrivire, opunere. 3. poziție a unui astru când Pământul se află între el și Soare; (p. ext.) poziție a două corpuri cerești diametral opuse pe bolta cerească. II. grup politic potrivnic partidului care se află la putere; (p. ext.) politica practicată de acest grup. (< fr.
opposition, lat.
oppositio, germ.
Opposition)
opoziție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)opozíție (-ți-e) s. f.,
art. opozíția (-ți-a), g.-d. art. opozíției; pl. opozíții, art. opozíțiile (-ți-i-)