onorariu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ONORÁRIU, onorarii, s. n. Plată, retribuție dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [
Var.:
onorár s. n.] – Din
fr. honoraire, lat. honorarium.onorariu (Dicționar de neologisme, 1986)ONORÁRIU s.n. Sumă oferită pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiunea liberă (avocat, medic etc.). //
adj. V.
onorar. [Pron.
-riu, var.
onorar s.n. / cf. fr.
honoraires, lat.
honorarium].
onorariu (Marele dicționar de neologisme, 2000)ONORÁRIU s. n. plată, retribuție pentru un serviciu prestat de o persoană cu o anumită profesiune (avocat, medic etc.). (< fr.
honoraires, lat.
honorarium)
onorariu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)onorariu, onorarii s. n. (intl.) pradă, rezultatul unei infracțiuni.
onorariu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)onoráriu (retribuție) [
riu pron. riu]
s. n.,
art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (-ri-i-)