onomatopeic - explicat in DEX

onomatopeic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ONOMATOPÉIC, -Ă, onomatopeici, -ce, adj. (Despre cuvinte, fraze, versuri etc.) Cu caracter de onomatopee, format din onomatopee; imitativ, onomatopoetic. [Pr.: -pe-ic] – Din fr. onomatopéique.

onomatopeic (Dicționar de neologisme, 1986)
ONOMATOPÉIC, -Ă adj. Cu însușiri de onomatopee; imitativ. [Pron. -pe-ic. / cf. fr. onomatopéique].

onomatopeic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ONOMATOPÉIC, -Ă adj. cu caracter de onomatopee; imitativ. (< fr. onomatopéique)

onomatopeic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*onomatopéic, -ă adj. (d. onomatopeĭe). Relativ la saŭ format pin [!] onomatopeĭe, imitativ: a cîrîi e un cuvînt onomatopeic. Adv. Pin onomatopeĭe.

onomatopeic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
onomatopéic (-pe-ic) adj. m., pl. onomatopéici; f. onomatopéică, pl. onomatopéice

onomatopeic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
onomatopeic a. relativ la, compus din onomatopee.