onomatologie (Dicționar de neologisme, 1986)
ONOMATOLOGÍE s.f. Onomastică (2) [în DN]. [Gen. -iei. / < fr. onomatologie, cf. gr. onoma – nume, logos – știință].
onomatologie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ONOMATOLOGÍE s. f. onomastică (II, 2). (< fr. onomatologie)
onomatologie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*onomatologíe f. (vgr. onomatologia, d. ónoma, onómatos, nume, și lógos, cuvînt). Știința numelor propriĭ.
onomatologie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
onomatologie f. studiul numelor proprii.