ogurliu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OGURLÍU, -ÍE, ogurlii, adj. (
Înv.; în superstiții) Care aduce noroc, de bun augur. – Din
tc. oğurlu.ogurliu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ogurlíu (
înv.)
adj. m.,
f. ogurlíe; pl. m. și
f. ogurlíiogurliu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ogurliu a. de piază bună, norocos:
să vă fie Sf. Vasile ogurliu ! AL. [Turc. UGURLÜ].
ogurliŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)ogurlíŭ și
ugurlíŭ, -íe adj. (turc.
oghurlü, ughurlü).
Fam. Rar. De pĭază bună, de bun auguriŭ:
om ogurliŭ.