ogrinji (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OGRÍNJI s. m. pl. Resturi de paie, de fân etc. nemâncate de vite; cotoare, tulpini ale plantelor de nutreț. – Din
scr. ogrizine.ogrinji (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)ogrinjí,
ogrinjésc, vb. IV (reg.)
1. a se hrăni cu ogrinji.
2. a slăbi.
ogrinji (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ogrínji s. m. pl. – Resturi de paie pe care caii nu vor să le mănînce, paie putrezite. –
Var. grinzăi. Sl. ogrysti, ogryzą „a mușca” (Miklosich,
Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 227; Conev 73),
cf. bg. ogrizki „resturi de lucruri uzate”;
sb.,
cr. grizine „resturi de paie”.
ogrinji (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)ogrínji, s.m. pl. – Resturi de fân, paie ce rămân în iesle (Bud 1908). – Din srb. ogrizine „resturi de paie„.
ogrinji (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ogrínji (
pop.)
(o-grinji) s. m. pl.ogrinji (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ogrinji pl. Mold. resturi din plantele de nutreț rămase în iesla vitelor:
ogrinjii din căruță CR. [Cf. bulg. OGRISKI].
ogrinjĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)ogrínjĭ m. pl. (indirect d. bg.
ogriski, ogrinjĭ, sîrb.
ogrizak, ogrizine, nsl.
ogrizek, ogrizina, rus.
ogrýzok, rest de la mîncare, d. vsl.
ogrysti-ogryzon, a mușca. V.
grijă). Fîn pe care calu îl lasă nemîncat după ce șĭ-a ales ce ĭ-a plăcut și pe care boiĭ și oile îl mănîncă. V.
stroh, tîrnomeată.