oficios (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OFICIÓS, -OÁSĂ, oficioși, -oase, adj.,
s. n. (Publicație) care reprezintă, reflectă, susține punctul de vedere al unui guvern, al unui partid, al unei grupări etc. fără a avea un caracter oficial. [
Pr.:
-ci-os] – Din
lat. officiosus, fr. officieux.oficios (Dicționar de neologisme, 1986)OFICIÓS, -OÁSĂ adj. Comunicat de oficialitate, de o autoritate, dar nu cu caracter oficial; care reprezintă părerea oficialității, fără a fi recunoscut expres ca atare. //
s.n. Organ de presă care exprimă punctul de vedere al guvernului, fără să fie organul său oficial. [Pron.
-ci-os. / cf. lat.
officiosus, fr.
officieux, germ.
offiziös].
oficios (Marele dicționar de neologisme, 2000)OFICIÓS, -OÁSĂ adj., s. n. (organ de presă) care exprimă punctul de vedere al guvernului, fără a fi însă oficial. (< fr.
officieux, lat.
officiosus)
oficios (Dicționaru limbii românești, 1939)*oficiós, -oásă adj. (lat.
officiosus, conform datoriiĭ). Serviabil, îndatoritor:
om oficios. Care emană tot de la o autoritate orĭ un guvern, dar e maĭ puțin de cît [!] oficial:
ziar oficios. Adv. În mod oficios.
oficios (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)oficiós1 (-ci-os) adj. m.,
pl. oficióși; f. oficioásă, pl. oficioáseoficios (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)oficiós2 (-ci-os) s. n.,
pl. oficioáseoficios (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)oficios a.
1. gata de a face servicii;
2. care emană dintr’un izvor autorizat, dar n’are caracterul unui act public:
comunicațiune oficioasă.oficios (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OFICIÓS, -OÁSĂ, oficioși, -oase, adj.,
s. n. (Publicație) care reprezintă, reflectă, susține punctul de vedere al unui guvern, al unui partid, al unei grupări etc. fără a avea un caracter oficial. [
Pr.: -
ci-os] —
Din lat. officiosus, fr. officieux.