ofensa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OFENSÁ, ofensez, vb. I.
Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦
Refl. (
Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din
fr. offenser.ofensa (Dicționar de neologisme, 1986)OFENSÁ vb. I. tr. 1. A aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta.
2. refl. (
Fam.) A se supăra; a se ofusca. [< fr.
offenser].
ofensa (Marele dicționar de neologisme, 2000)OFENSÁ vb. I. tr. a aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. II. refl. (fam.) a se supăra (simțindu-se jignit); a se ofusca. (< fr.
offenser)
ofensa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ofensá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
ofenseázăofensa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OFENSÁ, ofensez, vb. I.
Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦
Refl. (
Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. — Din
fr. offenser.ofensà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ofensà v.
1. a face o ofensă;
2. fig. a atinge;
3. a se supăra:
se ofensează pentru nimica.