ofensa - explicat in DEX

ofensa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser.

ofensa (Dicționar de neologisme, 1986)
OFENSÁ vb. I. tr. 1. A aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. 2. refl. (Fam.) A se supăra; a se ofusca. [< fr. offenser].

ofensa (Marele dicționar de neologisme, 2000)
OFENSÁ vb. I. tr. a aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. II. refl. (fam.) a se supăra (simțindu-se jignit); a se ofusca. (< fr. offenser)

ofensa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză

ofensa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. — Din fr. offenser.

ofensà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ofensà v. 1. a face o ofensă; 2. fig. a atinge; 3. a se supăra: se ofensează pentru nimica.