odihnă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ODÍHNĂ, (
3)
odihne, s. f. 1. Întrerupere temporară a unei activități în scopul refacerii și al întăririi forțelor; (stare sau timp de) repaus; odihnire. ◊
Casă de odihnă = clădire în localitățile balneare sau climaterice în care oamenii își petrec concediul de odihnă.
Odihnă activă = repaus realizat prin practicarea unei activități sportive în limitele în care nu provoacă oboseală. ◊
Fără odihnă =
a) loc. adj. care este în continuă mișcare, în veșnic neastâmpăr; neastâmpărat;
b) loc. adv. mereu, neîncetat. ◊
Expr. (
Înv.)
A pune (cuiva)
odihnă sau
a lăsa (ceva)
în odihnă = a înceta de a mai întrebuința (un obiect); a întrerupe (o acțiune). ♦ Somn
2.
2. Calm desăvârșit, pace, liniște sufletească; tihnă, răgaz. ♦ (Adesea determinat prin „de veci” sau „veșnică”) Moarte;
p. ext. mormânt.
3. (
Concr.) Platformă orizontală plasată după o serie de trepte ale unei scări, fie pentru odihnă (
1), fie pentru intrarea în apartamentele unui etaj; palier. [
Var.: (
reg.)
hodínă, odínă s. f.] – Din
odihni (derivat regresiv).