odgon - explicat in DEX

odgon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ODGÓN, odgoane, s. n. Funie groasă și lungă, îmbibată, de obicei, cu gudron și întrebuințată în marină, la pescuit, în transporturi etc.; cablu, parâmă, pălămar²; p. gener. orice funie groasă. [Var.: otgón s. n.] – Et. nec.

odgon (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
odgón, odgoáne, s.n. (pop.) 1. funie groasă și lungă, folosită în marină, în transporturi; parâmă, pălimar, cablu. 2. veche măsură agrară.

odgon (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
odgón (odgoáne), s. n. – Parîmă, frînghie. Origine îndoielnică. Pare să fie vorba de sb. gumina „odgon” (‹ it. gomena, gomona), cu prep. od „de” interpretat ca un singur cuvînt, *odgumina sau confundat cu sb. odgon „brînci”. Der. din acest ultim cuvînt (Tiktin; Conev 71; Candrea) nu pare posibilă. – Der. odgoni, vb. (a amara).

odgon (Dicționaru limbii românești, 1939)
odgón n., pl. oane (vsl. otŭ-gonŭ, goană, [sîrb. nsl. odgon, rus. otgon], d. otŭgonitĭ, a respinge, a goni; ceh. odhon, „goană” și „o măsură agrară”, ca și rom. pogon. V. gonesc, dojănesc, pogon, prigoană, prihană). Funie foarte groasă cu care se lasă în becĭ butoaĭele, se leagă de mal corăbiile ș. a. (cablu). O veche măsură agrară de 16, 18, 20 (și chear și de 30) de stînjenĭ. – Răŭ scris otgon.

odgon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
odgón s. n., pl. odgoáne

odgon (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
odgon n. 1. funie groasă și lungă, mai ales de corabie; 2. veche măsură agrară (în Moldova 16—20 stânjeni). [Slav. OTŬGONŬ, goană: pentru evoluțiunea sensului, cf. pogon].