odihnire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ODIHNÍRE,odihniri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) odihni; odihnă, repaus. – V. odihni.
odihnire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) odihníre s. f., g.-d. art. odihnírii
odihnire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ODIHNÍRE s. f. Faptul de a (se) odihni;odihnă, repaus. — V. odihni.