ocoliș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OCOLÍȘ, ocolișuri, s. n. 1. Ocol (
1), înconjur. ♦
Fig. Divagație. ◊
Loc. adv. Cu ocolișuri = pe ocolite, vag, indirect.
Fără ocoliș (sau
ocolișuri) = direct, pe față.
2. (
Înv.) Perimetru, circumferință. –
Ocol +
suf. -iș.