obturator - explicat in DEX

obturator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OBTURATÓR, obturatoare, s. n. Dispozitiv utilizat în scopul micșorării secțiunii de trecere a unui material fluid sau pulverulent, a unui fascicul de lumină printr-o deschidere etc. ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic montat pe un aparat fotografic, având drept scop să oprească sau să permită căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. – Din fr. obturateur.

obturator (Dicționar de neologisme, 1986)
OBTURATÓR, -OÁRE adj. Care acoperă, închide, obturează. // s.n. Aparat, dispozitiv cu care se face o obturare, cu care se obturează (o conductă, o deschizătură etc.). ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic care oprește sau permite căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. [Cf. fr. obturateur].

obturator (Marele dicționar de neologisme, 2000)
OBTURATÓR, -OÁRE I. adj. care obturează. ♦ mușchi ~ = mușchi al bazinului, rotator lateral al coapsei. II. s. n. 1. dispozitiv cu care se obturează (o conductă, o deschizătură etc.). 2. dispozitiv mecanic care închide obiectivul unui aparat fotografic. (< fr. obturateur)

obturator (Dicționaru limbii românești, 1939)
*obturatór, -oáre adj. Care obturează: placă obturatoare. S. n., pl. oare. Obĭect care servește la obturat (capac, dop, astupătoare), ca la culata tunuluĭ, la aparatele fotografice ș. a.

obturator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
obturatór s. n., pl. obturatoáre

obturator (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
OBTURATÓR, obturatoare, s. n. Dispozitiv utilizat în scopul micșorării secțiunii de trecere a unui material fluid sau pulverulent, a unui fascicul de lumină printr-o deschidere etc. ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic montat pe un aparat fotografic, având drept scop să oprească sau să permită căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. — Din fr. obturateur.