muri (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MURÍ, mor, vb. IV.
Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊
Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări
[1] neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin
prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă.
2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji.
3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. –
Lat. moriri.muri (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)murí (-mort, murít), vb. –
1. A deceda, a se sfîrși din viață. –
2. A simți o pasiune vehementă. –
3. A se epuiza, a se extenua. –
Mr. mor, murire, megl. mor, muriri, istr. mor. Lat. mǒrior, redus la o
conjug. analogică *
mǒrῑre (Pușcariu 1107; Candrea-Dens., 1174; REW 5681),
cf. it. morire, prov.,
cat.,
sp. morir, fr. mourir. Cuvînt de uz general (ALR, I, 286). –
Cf. mort, moarte, mortăciune, amorți. Der. muricios, adj. (
înv., mortal);
murind, s. m. (călugăr care îngrijește muribunzii), cuvînt neuzual, creat de Caragiale, după modelul
fr. mourant; muribund, adj., din
fr. moribond; muritor, s. m. (mortal, efemer);
nemurire, s. f. (imortalitate);
nemuritor, adj. (imortal);
nemuri (
var. înemuri),
vb. (a imortaliza), neuzual, creație a scriitorilor romantici;
nemuritorie, s. f. (
înv., imortalitate).
muri (Dicționar de argou al limbii române, 2007)MURI a adormi, a ajunge la export / la salamet, a-i crește grădinița pe piept, a se curăța, a da colțul, a da în primire, a da ortul popii, a face macii roșii la colțul gurii, a face pneumonie, a-și frânge gâtul, a se îmbolnăvi de deces, a-l lua aghiuță / benga / dracul / mama dracului / naiba, a merge la export, a o mierli, a muri de pneumonie, el încins, glonțul rece, a se prăji la lumânare, a-l pupa măsa (
pe cineva) rece, a se răci, a-i rămâne (
cuiva) ciolanele / oasele undeva, a-l strânge Dumnezeu de pe pământ, a-i suna ceasul, a trece în lumea drepților, a-l vedea ăl-de-Sus, a vedea pe dracul / pe naiba.
muri (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)murí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. mor, 3
sg. moáre, imperf. 3
sg. mureá; conj. prez. 3
să moárămurì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)murì v.
1. a înceta din vieață:
a murit; a muri de foame, a nu avea mijloace de traiu;
2. fig. a înceta de a exista:
fapta bună nu moare; 3. a se stinge:
ochii unchiașului clipiră ca o candelă ce moare OD.;
4. a se consuma:
a muri de frică, de urît; 5. a se prăpădi de dragoste:
moare după ea. [Lat. MORIRI].