mura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MURÁ, murez, vb. I.
Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦
Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri.
2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare.
3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); apune la topit.
4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din
moare (derivat regresiv).
mura (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)múra (múre), s. f. – Prapur, mezenter. –
Mr. (a)mură. Probabil dintr-un
lat. *
mula (Meyer,
Neugr. St., III, 45; Pascu, I, 34; Candrea;
cf. Mușlea,
Dacor., VIII, 212),
cf. alb. muljë (după Capidan,
Raporturile, 515, din
alb.),
ngr. μούλα,
fr. mule. Der. din
gr. μύλη (Giuglea,
LL, II, 46) este mai puțin probabilă. – Din
rom. provine
bg. mura (Romansky 121; Capidan,
Raporturile, 209).
mura (Dicționar de argou al limbii române, 2007)mura, murez I v. t. (eufem.) a uda cu urină (
mai ales un așternut, scutece etc.).
II v. r. (eufem. – d. copiii mici) a urina (
în pat, în scutece etc.).
mura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)murá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
mureázămurà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)murà v. a pune legume în oțet sau saramură. [V.
mură].