mucalitlâc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUCALITLÂC, mucalitlâcuri, s. n. (
Înv.) Vorbă de râs, glumă; povestire nostimă. – Din
tc. mukallitlik.mucalitlâc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!mucalitlấc (
înv.)
(-li-tlâc/-lit-lâc) s. n.,
pl. mucalitlấcurimucalitlâc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mucalitlâc n. caraghioslâc (BĂLC.). [Turc. MUKALLIDLIK].