mucaremea(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) MUCAREMEÁ s. f. (Turcism înv.) Mucarer. – Tc. mukarreme.
mucaremea(Dicționaru limbii românești, 1939) mucaremeá f., pl. ele (turc. [d. ar.] mukareme, onoare). Vechĭ. Rar. Mucarer.