monoic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONÓIC, -Ă, monoici, -ce, adj. (Despre plante) Care are flori unisexuate, masculine sau feminine, dispuse pe același individ. – Din
fr. monoïque.monoic (Dicționar de neologisme, 1986)MONÓIC, -Ă adj. (
Despre plante unisexuate; op.
dioic) Care poartă pe aceeași tulpină flori atât masculine cât și feminine. [Pron.
-no-ic. / < fr.
monoïque, cf. gr.
monos – unic,
oikos – casă].
monoic (Marele dicționar de neologisme, 2000)MONÓIC, -Ă adj. (despre plante) cu flori unisexuate mascule și femele dispuse pe aceeași tulpină. (< fr.
monoïque)
monoic (Dicționaru limbii românești, 1939)*monóic, -ă adj. (cuv. format răŭ de botaniștĭ d. vgr.
mónos, singur, și
oikos, locuință. Tot așa e format și
dioic, d.
dis, de doŭă orĭ, și
oikos. Forma corectă ar fi
monec și
diec, ca
metec și
ec-onom).
Bot. Unisexuat, la care floarea masculină și feminină e la un loc:
plantă monoică.monoic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)monóic (-no-ic) adj. m.,
pl. monóici; f. monóică, pl. monóice