monogeneză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONOGENÉZĂ, monogeneze, s. f. (
Biol.) Reproducere directă (prin ouă sau prin ovule) cu faze de dezvoltare identice. ♦
P. ext. Punct de plecare unic al unui lucru, al unui fenomen. – Din
fr. monogenèse.monogeneză (Dicționar de neologisme, 1986)MONOGENÉZĂ s.f. Sistem bazat pe un singur mod de reproducere. ♦ Concepție potrivit căreia fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. derivă dintr-un izvor comun. [< fr.
monogenèse, cf. gr.
monos – unic,
genesis – origine].
monogeneză (Marele dicționar de neologisme, 2000)MONOGENÉZĂ s. f. 1. reproducere pe cale asexuată; monogonie. 2. concepție potrivit căreia fenomenele biologice, sociale, lingvistice derivă dintr-un izvor comun. (< fr.
monogenèse)
monogeneză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!monogenéză s. f.,
g.-d. art. monogenézei; pl. monogenéze