monogamie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONOGAMÍE, monogamii, s. f. Formă de căsătorie în care un bărbat are o singură soție, iar femeia un singur bărbat. ♦ Stare a unei plante monogame. – Din
germ. Monogamie, fr. monogamie.monogamie (Dicționar de neologisme, 1986)MONOGAMÍE s.f. 1. Formă de căsătorie în care un bărbat sau o femeie nu poate avea decât o singură soție sau un singur soț în același timp.
2. (
La animale) Conviețuirea cu o singură femelă.
3. Stare a unei plante monogame. [Gen.
-iei. / < fr.
monogamie, cf. lat.
monogamis < gr.
monos – unic,
gamos – căsătorie].
monogamie (Marele dicționar de neologisme, 2000)MONOGAMÍE s. f. 1. formă de căsătorie în care un bărbat sau o femeie are o singură soție, respectiv un singur soț. 2. conviețuire a unui mascul cu o singură femelă. 3. stare a unei flori sau plante monogame. (< germ.
Monogamie, fr.
monogamie)
monogamie (Dicționaru limbii românești, 1939)*monogamíe f. (vgr.
monogamia). Starea oamenilor monogamĭ:
monogamia e baza societăților Eŭropeĭ.monogamie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)monogamíe s. f.,
art. monogamía, g.-d. monogamíi, art. monogamíei