monoftongare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONOFTONGÁRE, monoftongări, s. f. Faptul de
a se monoftonga. –
V. monoftonga.monoftongare (Dicționar de neologisme, 1986)MONOFTONGÁRE s.f. Acțiunea de a (se) monoftonga și rezultatul ei; reducere a unui diftong la un singur sunet. [<
monoftonga].
monoftongare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!monoftongáre (-nof-ton-/-no-fton-) s. f.,
g.-d. art. monoftongắrii; pl. monoftongắri