mojic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan.
2. S. m. și
f. (
Înv. și
reg.) Țăran;
p. gener. om de rând.
3. S. m. și
f. (În forma
mujic) Nume dat țăranilor ruși înainte de Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. [
Var.:
mujíc, -ă s. m. și
f.] – Din
rus. mužik.