mistreț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mistréț (mistreáță), adj. – Ambiguu, promiscuu.
Lat. mĭxtῑcius (Candrea,
Conv. Lit., XXXIX, 1132; Candrea,
Éléments, 16; Candrea-Dens., 1087; Tiktin),
cf. sp. mestizo. Se zicea și se mai zice încă despre tot ce aparține în același timp la două rase sau naturi diferite (
timp mistreț, timp nedeterminat, între bun și rău); sau despre plante ori despre animale sălbatice care aparțin unei specii cultivate sau domestice (
măr mistreț, măr pădureț:
porc mistreț, „porc sălbatic” sau „de pădure”). Pentru infixul
r, cf. abruz. ammistricari față de
rom. amesteca. Ipoteza unui
lat. *
mixturicius (Pușcariu,
Dacor., VII, 478) nu e necesară.
Der. din
alb. mistrec „pitic” (Șeineanu,
Création metaphorique, II, 1905, 92) nu e admisibilă; din contră,
alb. trebuie să provină din
rom. (Capidan,
Dacor., VII, 154). –
Der. mistricioniu, adj. (Banat, hibrid);
mistrițat, adj. (
Olt., hibrid; amestecat).