mistrie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MISTRÍE, mistrii, s. f. Unealtă de zidărie formată dintr-o lamă triunghiulară de oțel și un mâner, cu care se întinde mortarul pe zid. – Din
ngr. mistri.mistrie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mistríe (íi), s. f. –
1. Unealtă de zidărie. –
2. (
Arg.) Briceag de bărbierit. –
Mr. mistrie, megl. mistriiă. Ngr. μυστρί, din
gr. μύστρον „lingură” (Berneker, II, 62; Tiktin; Vasmer,
Gr., 99; Rosetti, II, 65);
cf. alb. mistri, bg.,
sb.,
cr. mistrija.mistrie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)mistrie, mistrii s. f. 1. mână, palmă
2. (friz.) brici
mistrie (Dicționaru limbii românești, 1939)mistríe f. (ngr.
mystri [d. vgr.
mystríon, linguriță, d.
mýstrion, lingură], de unde și bg.
mistriĭa). Lopățica metalică triangulară [!] cu care zidaru ĭa puțină tencuĭală și o netezește. V.
cancĭog, mala.mistrie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mistríe s. f.,
art. mistría, g.-d. art. mistríei; pl. mistríi, art. mistríilemistrie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mistrie f. unealtă cu care zidarul toarnă tencueala și bruftuește zidul. [Gr. mod. MISTRÍ].