metodă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)METÓDĂ, metode, s. f. 1. Mod (sistematic) de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective. ◊
Loc. adv. Cu metodă = metodic, sistematic.
2. Procedeu sau ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop; metodologie (
4). ♦ Manieră de a proceda.
3. Manual care cuprinde reguli și principii normative pentru învățarea sau pentru practicarea unei discipline, a unei arte etc.; ansamblu al acestor reguli și principii. [
Var.: (
înv.)
metód s. n.] – Din
fr. méthode, lat. methodus, germ. Methode.metodă (Dicționar de neologisme, 1986)METÓDĂ s.f. 1. Ansamblu de mijloace socotite proprii pentru realizarea unui scop; mod de executare a unui lucru. ♦ Totalitatea procedeelor practice cu ajutorul cărora se predă o știință, o disciplină. ♦ Manual care conține principiile de învățare a unei limbi, a unui instrument muzical etc.
2. Mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii și ale societății. [< germ.
Methode, fr.
méthode, lat., gr.
methodos < gr.
meta – după,
hodos – cale].
metodă (Marele dicționar de neologisme, 2000)METÓDĂ s. f. 1. ansamblu de mijloace proprii pentru realizarea unui scop; mod de executare a unui lucru. ◊ totalitatea procedeelor practice cu ajutorul cărora se predă o știință, o disciplină. ◊ manual care conține principiile de învățare a unei limbi, a unui instrument muzical etc. 2. mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii și societății. (< fr.
méthode, lat.
methodus, gr.
methodos, germ.
Methode)
metodă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)metódă s. f.,
g.-d. art. metódei; pl. metódemetodă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)metodă f.
1. modul de a spune, de a face, de a instrui ceva după principii anumite și cu oarecare ordine:
operă făcută cu metodă; 2. titlul unei cărți elementare:
metodă de limba engleză; 3. apucături particulare:
fiecare urmează după metoda sa.