metocar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)METOCÁR, metocari, s. m. Călugăr care are în grija lui un metoc. –
Metoc +
suf. -ar.metocar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)metocár s. m.,
pl. metocári