menit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MENÍT, -Ă, meniți, -te, adj. 1. Care are menirea, rostul, misiunea, sarcina (de a...); care are scopul (să...); hotărât, sortit, destinat, ursit, predestinat.
2. (În credințe și superstiții) Descântat; vrăjit, fermecat. –
V. meni.menit (Dicționaru limbii românești, 1939)menít, -ă adj. Ursit, destinat, hotărît.
menit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)menit a.
1. predestinat:
suflete menite; 2. destinat:
menit pentru domnie AL.