menisc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MENÍSC, meniscuri, s. n. 1. Lentilă subțire convexă pe o parte și concavă pe partea opusă.
2. Curbură a suprafeței unui lichid, care apare din cauza aderenței sau a lipsei de aderență în punctele de contact cu un corp solid.
3. Cartilaj în formă de disc, existent între unele articulații ale corpului. – Din
fr. ménisque.menisc (Dicționar de neologisme, 1986)MENÍSC s.n. 1. Suprafață liberă, curbă, a unui lichid într-un tub (capilar). ♦ Lentilă convexă pe o parte și concavă pe cealaltă parte.
2. Cartilaj în formă de lentilă sau de inel, care se află la diferite articulații ale corpului. [< fr.
ménisque, lat.
meniscus , cf. gr.
meniskos – lună nouă].
menisc (Marele dicționar de neologisme, 2000)MENÍSC1 s. n. 1. curbură a suprafeței unui lichid într-un tub (capilar). ◊ lentilă convexă pe o parte și concavă pe cealaltă. 2. (anat.) cartilaj în formă de disc, între articulații. (< fr.
ménisque)
menisc (Marele dicționar de neologisme, 2000)MENISC2(O)- elem. „menisc articular”. (< fr.
ménisc/o/-, cf.
gr. meniskos)
menisc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)menísc s. n.,
pl. meníscuri