marcare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MARCÁRE, marcări, s. f. Acțiunea de
a marca; marcaj, marcat
1. –
V. marca.marcare (Dicționar de neologisme, 1986)MARCÁRE s.f. Acțiunea de a marca și rezultatul ei; marcație. [<
marca].
marcare (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MARCÁRE (‹
marca)
s. f. 1. (
MED.) Procedeu de studiu folosit pentru punerea în evidență a unor celule (de obicei sangvine), prin fixarea locală a unei substanțe radioactive.
2. (
SILV.)
Marcarea arborilor = operație de înscriere a numerelor de ordine, o dată cu măsurarea diametrelor arborilor, pentru a cunoaște volumul de lemn dintr-o pădure înainte de exploatare.
3. Marcarea animalelor = individualizare a cailor, cornutelor și a porcilor prin însemnare cu cifre sau semne convenționale, tatuaje, crestări la urechi pentru a le ține evidența. Practicarea
m.a. la animalele sălbatice permite studierea deplasării acestora.
4. M. radioactivă = aplicarea unui semn distinctiv reprezentat de o moleculă specifică, în scopul observării sau dozării sale.
marcare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)marcáre s. f.,
g.-d. art. marcắrii; pl. marcắri