marcat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MARCÁT1 s. n. Acțiunea de
a marca și rezultatul ei; marcare, marcaj. –
V. marca.marcat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MARCÁT2, -Ă, marcați, -te, adj. 1. Care poartă o marcă (
1). ♦ (Despre obiecte de metal prețios) Care are imprimat semnul oficial de garanție a calității și a autenticității. ♦ (Despre greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează exactitatea măsurii indicate. ♦ (Despre căi de comunicație) Care este prevăzut cu marcaj.
2. Fig. (Despre abstracte) Care iese în evidență; accentuat, pronunțat, distinct, reliefat, nuanțat. –
V. marca.marcat (Dicționaru limbii românești, 1939)*marcát, -ă adj. (fr.
marqué, it.
marcato). Accentuat, pronunțat, bine indicat:
a avea trăsăturĭ marcate. Fixat, asignat, însemnat:
moment marcat. Adv. În mod marcat, distinct:
a cînta marcat.marcat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)marcát s. n.marcat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)marcat a.
1. ce poartă o marcă sau un semn de recunoaștere:
rufe marcate; 2. fixat dinainte, predestinat. ║ n. acțiunea de a marca:
marcatul rufelor.