marți - explicat in DEX

marți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MARȚI¹, (1) marți, s. f., (2) adv. 1. S. f. Ziua a doua a săptămânii, care urmează după luni. 2. Adv. În cursul zilei de marți¹ (1); în ziua de marți¹. ♦ (În forma marțea) În fiecare marți¹ (1). – Lat. martis [dies].

marți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MARȚI² s. n. v. marț¹.

marți (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
márți s. f. – A doua zi a săptămînii. – Mr. marți, megl. marț. Lat. Martis (dies), cf. it. martedì (calabr. marti), prov. dimartz, fr. mardi, cat. dimars, sp. martes, alb. martë (Diez, I, 265; Pușcariu 1035; Candrea-Dens., 1055; REW 5382; Philippide, II, 647). Cf. marț. – Der. Mărțica (var. Marțuica), s. f. (nume de vacă născută într-o marți); Marțolea, s. f. (nume de vacă; fantomă care se arată în noaptea de marți spre miercuri, cu ultimul sens poate prin încrucișare cu mîrțină, mîrțoagă, marțafoi (de la marți, după Candrea-Dens., 1055 și Tiktin; din sb. maculja, „vacă roșcată”, după Pascu, Suf., 272 și Pascu, Beiträge, 17). Marțolea a fost considerat și ca der. din martie, cf. expresia Marțolea cu fasolea, care echivalează lui ca martie’n post „la fix, nemișcat”.

marțĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
marțĭ f. (lat. Martis, a luĭ Marte [adică dies, zi]; it. martedi, pv. dimartz, fr. mardi, cat. dimars, sp. martes). A doŭa zi a săptămîniĭ. – P. Marțĭ și Marțea, V. lunĭ.

marți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
marți s. f., art. márțea; pl. marți, art. márțile

marți (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Marți f. a treia zi a săptămânii. [Lat. MARTIS (DIES)].