marabu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MARABÚ s. m. I. 1. Pasăre exotică asemănătoare cu barza, cu pene albe strălucitoare
(Leptoptilus crumeniferus); p. restr. pana sau penele acestei păsări, folosite ca podoabă;
p. ext. podoabă formată din diferite pene (sau din fulgi) de pasăre (viu colorate), înșirate pe ață.
2. Fir de mătase pentru bătătură, alcătuit din mai multe fire sucite la un loc, care, prin prelucrare, au căpătat aspect de fulgi.
II. 1. Membru al unui ordin religios musulman medieval din nordul Africii, care ducea viață de ascet și era venerat ca sfânt.
2. Moschee mică în care slujea un marabu (
II 1). [
Var.:
marabút s. m.] – Din
fr. marabout.marabu (Dicționar de neologisme, 1986)MARABÚ s.m. I. Pasăre asemănătoare berzei, cu pene foarte frumoase, răspândită în Africa și India; (
p. restr.) penele acestei păsări, folosite ca podoabă; (
p. ext.) podoabă formată din diferite pene de pasăre, viu colorate, înșirate pe ață.
II. Credincios musulman medieval din nordul Africii, care ducea o viață ascetică și contemplativă. ♦ Mică moscheie în care slujea un asemenea credincios. [Var.
marabut s.m. / < fr.
marabout, it.
marabù, cf. port.
marabuto < ar.
marbut].
marabu (Marele dicționar de neologisme, 2000)MARABÚ I.
s. m. 1. ascet musulman medieval din nordul Africii; murabit. ◊ mică moschee în care slujea un asemenea ascet. 2. pasăre vorace din ordinul ciconiiformelor, mai mare decât barza, cu capul și gâtul golaș, cu pene foarte frumoase, în Africa și Asia ecuatorială. II. s. n. podoabă din pene ori alte fire ce imită fulgii, care se poartă la gât sau drept garnitură la rochii. (< fr.
marabut, port.
marabuto)
marabu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!marabú s. m.,
art. marabúul; pl. marabú