marți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MARȚI1, (
1)
marți, s. f., (
2)
adv. 1. S. f. Ziua a doua a săptămânii, care urmează după luni.
2. Adv. În cursul zilei de marți
1 (
1); în ziua de marți
1. ♦ (În forma
marțea) În fiecare marți
1 (
1). –
Lat. martis [dies].
marți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MARȚI2 s. n. v. marț1.marți (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)márți s. f. – A doua zi a săptămînii. –
Mr. marți, megl. marț. Lat. Martis (dies), cf. it. martedì (
calabr. marti),
prov. dimartz, fr. mardi, cat. dimars, sp. martes, alb. martë (Diez, I, 265; Pușcariu 1035; Candrea-Dens., 1055; REW 5382; Philippide, II, 647).
Cf. marț. –
Der. Mărțica (
var. Marțuica),
s. f. (nume de vacă născută într-o marți);
Marțolea, s. f. (nume de vacă; fantomă care se arată în noaptea de marți spre miercuri, cu ultimul sens poate prin încrucișare cu
mîrțină, mîrțoagă, marțafoi (de la
marți, după Candrea-Dens., 1055 și Tiktin; din
sb. maculja, „vacă roșcată”, după Pascu,
Suf., 272 și Pascu,
Beiträge, 17).
Marțolea a fost considerat și ca
der. din
martie, cf. expresia
Marțolea cu fasolea, care echivalează lui
ca martie’n post „la fix, nemișcat”.
marțĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)marțĭ f. (lat.
Martis, a luĭ Marte [adică
dies, zi]; it.
martedi, pv.
dimartz, fr.
mardi, cat.
dimars, sp.
martes). A doŭa zi a săptămîniĭ. – P.
Marțĭ și
Marțea, V.
lunĭ.marți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)marți s. f.,
art. márțea; pl. marți, art. márțilemarți (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Marți f. a treia zi a săptămânii. [Lat. MARTIS (DIES)].