maghiran (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAGHIRÁN, maghirani, s. m. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori roșietice sau albe, cultivată uneori în grădini pentru mirosul ei plăcut
(Origanum majorana). [
Var.:
măgherán, măghirán s. m.] – Din
germ. Mageran.maghiran (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)MAGHIRAN, maghirani, s.m.
1. Plantă erbacee cultivată, înaltă de 20-30 cm, cu flori albe sau roșietice (
Origanum majorana sau
Majorana hortensis), pop.
măgheran; utilizată în farmacie și parfumarie, iar în țările scandinave, în Germania și Austria și ca plantă condimentară pentru asezonarea preparatelor din carne cu sos;
2. Maghiranul sălbatic, pop.
sovârf, arigan (
Origanum vulgare), mult mai piperat la gust, este preferat ca plantă condimentară în țările mediteraneene, mai ales în Italia și Grecia, numit (it.)
origano sau (ngr.)
rigani; se comercializează ca (engl.)
oregano. maghiran (Dicționaru limbii românești, 1939)maghirán (vest) și
măghirán (est) m. (rut.
magerán, rus.
maerán, germ.
majoran, meieran, fr.
marjoiaine, pv.
majorana, it.
majorana și
maggiorana, ngr. [d. it.]
matzurána, d. lat.
amáracus, care e vgr.
amárakos, maghiran, infl. de lat.
major, maĭ mare, de unde s´a făcut mlat.
majorana). O plantă erbacee labiată originară din nordul Africiĭ și cultivată prin grădinĭ (
origanum majorana).
maghiran (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)maghirán s. m.,
pl. maghiráni