lucrătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție.
2. Fig. (
Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare. –
Lucra +
suf. -ătură.lucrătură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)lucrătură, lucrături s. f. intrigă, uneltire
(îndreptată împotriva cuiva)lucrătură (Dicționaru limbii românești, 1939)lucrătúră f., pl.
ĭ. Modu de a lucra:
după lucrătură se cunoaște maestru.lucrătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lucrătúră (lu-cră-) s. f.,
g.-d. art. lucrătúrii; pl. lucrătúrilucrătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție.
2. Fig. (
Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare (
3). —
Lucra +
suf. -ătură.