luciu - explicat in DEX

luciu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru¹, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv).

luciu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
LUCIU, com. în jud. Buzău, situată în Câmpia Buzău-Călmățui, pe râul Călmățui; 3.041 loc. (2000). Creșterea porcinelor (în satul Caragele).

luciŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
lúciŭ, -íe adj. (d. lucesc). Neted și lucitor: placă, gheață lucie. Fig. Sărăcie lucie, sărăcie absolută. S. n., pl. urĭ. Aspect lucitor: luciŭ metalic. Luciu măriĭ, al apeĭ, strălucirea măriĭ, a apeĭ absolut liniștite.

luciu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
lúciu¹ [ciu pron. ciu] adj. m., f. lúcie (-ci-e); pl. m. și f. lúcii

luciu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
lúciu² [ciu pron. ciu] s. n., art. lúciul; pl. lúciuri

luciu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
luciu a. 1. lucios: fier luciu; fig. sărăcie lucie; 2. neted: apă lucie. [Abstras din luci]. ║ n. 1. strălucire: luciul oțelului; fig. luciul de pe frunte-i cu spada mea voiu șterge AL.; 2. lumină: iese’n luciu luna EM.; 3. suprafață netedă a mării sau a câmpiei.

luciu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Luciu m. numea 3 papi (252, 1144, 1181).

luciu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru¹, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac, ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. 4 Lustru. — Din luci (derivat regresiv).