locuitor - explicat in DEX

locuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LOCUITÓR, -OÁRE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. – Var.: (înv.) lăcuitór, -oáre s. m. și f.] – Locui + suf. -tor.

locuitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
locuitór, -oáre s. Care locuĭește: locuitoriĭ unuĭ oraș, uneĭ țărĭ, uneĭ insule.

locuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
locuitór (-cu-i-) s. m., pl. locuitóri

locuitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
locuitor m. cel ce locuiește într’o țară, într’un oraș.

locuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LOCUITÓR, -OÁRE, locuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care are domiciliul obișnuit într-un loc determinat (într-un oraș, într-o regiune, într-o țară etc.). [Pr.: -cu-i-. — Var.: (înv.) lăcuitór, -oáre s. m. și f.] — Locui + suf -tor.