locul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOCÚL, loculi, s. m. (
Bot.) Cavitate a unui fruct în care se află semințele; lojă (
II 1). [
Var.:
locúlă s. f.] – Din
fr. locule.locul (Dicționar de neologisme, 1986)LOCÚL s.m. 1. (
Arheol.) Cavitate săpată în pereții mormintelor din epoca romană, în care se depunea trupul mortului.
2. (
Bot.) Mică încăpere, cavitate, cămăruță a unui fruct în care se află semințele; lojă (
II). [Var.
loculă s.f. / < fr.
locule, cf. lat.
loculus].
locul (Marele dicționar de neologisme, 2000)LOCÚL s. m. 1. cavitate săpată în pereții mormintelor din epoca romană, în care se depunea trupul mortului. 2. (bot.) cavitate mică a unui organ (ovar, antenă); lojă (4). (< fr.
locule, lat.
loculus)
locul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*lócul (
la ~ ei/lui/său etc.)
loc. adj.locul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOCÚL, loculi, s. m. (
Bot.) Cavitate a unui fruct în care se află semințele; lojă
(II 1). [
Var.:
locúlă s. f.] — Din
fr. locule.