legitimism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEGITIMÍSM s. n. Teorie care proclamă drept principiu fundamental dreptul inalienabil la tron al dinastiilor legitime (răsturnate în urma unor evenimente sociale sau politice) și puterea absolută a acestora. – Din
germ. Legitimismus.legitimism (Dicționar de neologisme, 1986)LEGITIMÍSM s.n. Teorie care proclamă drept principiu fundamental al orânduirii de stat „dreptul” sfânt și inalienabil la tron al dinastiilor legitime și puterea absolută a acestora. [< fr.
légitimisme].
legitimism (Marele dicționar de neologisme, 2000)LEGITIMÍSM s. n. principiu care proclamă dreptul inali-enabil la tron al dinastiilor legitime. (< fr.
légitimisme)
legitimism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)legitimísm s. n.legitimism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LEGITIMÍSM s. n. Principiu monarhic afirmat în timpul mișcărilor revoluționare ale burgheziei din Europa, care proclamă dreptul inalienabil la tron al monarhiilor legitime. — Din
germ. Legitimismus.