leafă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEÁFĂ1, lefi, s. f. (
Pop.)
1. Partea scobită a unei linguri; găvan.
2. Tăișul, lama sapei, a bărzii, a toporului. – Din
săs. le(
i)
fel (=
germ. Löffel) „lingură” (influențat de
leafă2).