leac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEAC, leacuri, s. n. (
Pop.)
1. Mijloc folosit în tratarea unei boli; medicament, doctorie, tratament, remediu. ◊
Iarbă (sau
buruiană) de leac = plantă medicinală. ◊
Expr. A căuta (pe cineva sau ceva)
ca iarba de leac sau
a umbla (după cineva sau ceva)
ca după iarba de leac = a căuta cu înfrigurare, pretutindeni.
A da de leac = a descoperi medicamentul, tratamentul eficace.
A găsi (cuiva)
leacul = a găsi mijlocul de a stăpâni pe cineva, de a rezolva ceva, a găsi ac de cojocul cuiva.
2. (În
expr.)
Fără (de) leac de... = fără nici un pic de... (În construcții negative)
(Nici) de leac = câtuși de puțin, deloc. – Din
sl. lĕkŭ.leac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)leác (leácuri), s. n. –
1. Medicament, remediu. –
2. Tratament. –
Megl. leac. Sl. lĕkŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 28; Miklosich,
Lexicon, 349; Cihac, II, 166),
cf. bg.,
cr.,
slov.,
rut. lĕk, sb. ljak, pol. lek. –
Der. lecui, vb. (a trata;
refl., a-și reface sănătatea, a se pune pe picioare; a se îndrepta, a se ameliora), din
sl. lĕkovati, lĕkują, sau din
leac; nelecuit, adj. (iremediabil);
lecuitor, adj. (care lecuiește, care vindecă);
lecuitor, s. m. (doctor);
lecuință, s. f. (
înv., remediu, tratament);
lecuială, s. f. (vindecare, îndreptare). –
Cf. leacă.leac (Dicționaru limbii românești, 1939)leac (
ea dift.) n., pl.
urĭ (vsl.
lĕku, d. got.
lekeis, medic [cuv. celtic]; bg.
lĕk, pol.
lek). Medicament, remediŭ.
Boală cu leac, care se poate vindeca, și (
fig.) lucru reparabil.
Prov. Boala din născare leac nu maĭ are.leac (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)leac, -uri, s.n. –
1. Medicament, remediu: „Mamă-sa luară / Două olurele / Și porni cu ele / După lecurele” (Calendar 1980: 6).
2. În expr. fără leac de... = fără nici un pic de...; Nici de leac... = deloc: „Mândra care-mi place mie / Nu are leac de moșie” (Ștețco 1990: 309). – Din sl. lěkǔ.
leac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)leac s. n.,
pl. leácurileac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)leac n.
1. medicament:
leacuri băbești; 2. fig. remediu:
când n’are cu ce săracul, răbdarea îi este leacul. [Slav. LĬEKŬ].
leac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LEAC, leacuri, s. n. (
Pop.)
1.. Mijloc folosit în tratarea unei boli; medicament, doctorie, tratament, remediu. ◊
Iarbă (sau
buruiană)
de leac = plantă medicinală. ◊
Expr. A căuta (pe cineva sau ceva)
ca iarba de leac sau
a umbla (după cineva sau ceva)
ca după iarba de leac = a căuta cu înfrigurare, pretutindeni.
A da de leac = a descoperi medicamentul, tratamentul eficace.
A găsi (cuiva)
leacul = a găsi mijlocul de a stăpâni pe cineva, de a rezolva ceva, a găsi ac de cojocul cuiva.
2. (în
expr.)
Fără (de) leac de... = fără niciun pic de... (În construcții negative)
(Nici) de leac = câtuși de puțin, deloc. – Din
sl. lĕkŭ.