leah (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEAH, -Ă, leși, s. m. și
f. (
Înv.) Polonez. [
Var.:
leș s. m.] – Din
ucr. ljach.leah (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)leáh (leáhuri), s. n. – Dependințe, accesorii. –
Var. leau. Sl. lecha „scîndură, arie”.
leah (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)leáh (-léhi), s. m. – Polonez. –
Var. (
înv.)
leav, leș. Sl. lĕchŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 29; Byhan 317),
cf. rut. ljach, tc. leh. –
Der. leașcă, s. f. (poloneză);
leșesc, adj. (polon);
leșește, adv. (ca polonezii);
Lehia, s. f. (Polonia,
înv.);
Lehliu, nume propriu, din
tc. lehli „polonez”.
leah (Dicționaru limbii românești, 1939)leah și
leav, leáșcă d., pl.
Leșĭ, Lește. (vrus.
Lĭehŭ, Lĕahŭ, pol.
Lech, Lach, vsl.
Lenhŭ. Bern. 1, 705).
Vechĭ. Azĭ pop. Polon. V.
leșesc.leah (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)leah, lehi, s.n. – Polonez. Supranume (ex. Ioana Leahului). – Sl. lěchǔ, prin intermediul ucr. ljach (DER).
leah (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)leah (
înv.)
s. m.,
pl. leșileah (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Leah a. și m. (pl. Leși), numele arhaic și popular al Polonului:
cu Leahul, cu Maghiarul, cu Turcul încruntat AL. [Rus. LĬEHŬ].
leah (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LEAH, -Ă, Ieși, s. m. și
f. (
înv.) Polonez. [
Var.:
leș s. m.] — Din
ucr. ljach.