jumară - explicat in DEX

jumară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
JUMÁRĂ, jumări, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Resturile (comestibile) rezultate din topirea slăninii, a osânzei sau a seului. 2. (La pl.) Mâncare făcută din ouă bătute și prăjite în grăsime; papară, scrob. [Pl. și: (1) jumere] – Cf. bg. žumerki, germ. Schmarren.

jumară (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)
JUMÁRĂ s.f. (În special la pl.) Bucățele de slănină obținute după topirea și stoarcerea acesteia de grăsime; se consumă rece, ca atare sau sub formă de pastă unsă pe pâine de casă, ca gustare; prin ext. jumări de ouă sau ouă-jumări = ouă amestecate în timp ce sunt prăjite, având aspect asemănător, dar fără a conține jumări.

jumară (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
jumáră (jumắri), s. f. – 1. Resturile rezultate din topirea slăninii porcului. – 2. Ouă bătute, papară. – Var. (Banat) jumarcă. Germ. din Austria Schmarren „mîncare cu ouă bătute prăjite în untură” (Philippide, Principii, 38; Tiktin; DAR), cf. mag. zsumórka, morzsóka „ouă bătute”, bg. džumerki „jumări”, pe care DAR îl pune în legătură poate incorect, cu rus. žimera, žomera „reziduuri”. Din sb. după Conev 88. Cu al doilea sens, se folosește numai în Munt. și la pl.

jumară (Dicționaru limbii românești, 1939)
jumáră f., pl. ărĭ (indirect d. germ. austriac schmarren, de unde și ung. zsumórka, morzsórka, jumărĭ; bg. žumerki, sîrb. žmire, žmira pl.). Vest. Scrob, oŭă bătute și prăjite: jumărĭ cu slănină. Resturĭ de grăsime care, după ce s’a scos grăsimea cea bună, rămîn pe fundu tigăiĭ și se mănîncă. – În est jumere și jumele, în Trans. jumere și jumercĭ (resturĭ de grăsime).

jumară (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
jumáră, jumări, s.f. – (gastr.) Resturi comestibile rezultate din topirea slăninii de porc; se consumă reci sau în mâncare (cu ouă sau paste făinoase). Jumărucă, poreclă în Dragomirești (Faiciuc 1998). – Din germ. Schmarren „mâncare cu ouă bătute în untură„, cf. magh. zsumórka, bg. džumerki.

jumară (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
jumáră s. f., g.-d. art. jumắrii; pl. jumắri

jumară (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
JUMÁRĂ, jumări, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Resturile (comestibile) rezultate din topirea slăninii, a osânzei sau a seului. 2. (La pl.) Mâncare făcută din ouă bătute și prăjite în grăsime; papară, scrob. [Pl. și: (1) jumere] — Cf. bg. ž u m e r k i, germ. Schmarren.