jumătate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JUMĂTÁTE, jumătăți, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți egale în care se poate diviza un întreg; parte dintr-un întreg divizat în două părți aproximativ egale. ◊
Jumătate de măsură = măsură fragmentară, incompletă, numai pe jumătate. ◊
Loc. adv. Pe (sau
în)
jumătate = în două părți egale, pe din două; parțial, incomplet;
p. ext. segmentat, trunchiat. ◊
Expr. A face (ceva)
pe jumătate = a nu duce (ceva) până la capăt.
(O dată) și jumătate, exprimă ideea de superlativ.
Cu jumătate de gură (sau
de glas) ori
cu jumătate gura (sau
gură) sau
cu gura (pe) jumătate = cu glas scăzut, fără convingere sau entuziasm.
Cu jumătate de inimă sau
cu inima pe jumătate = fără curaj, fără hotărâre, fără avânt. ♦ (Adverbial) În parte, întrucâtva.
2. Soție.
3. Punctul care marchează mijlocul unei distanțe în spațiu sau al unui interval de timp.
4. (Eliptic) Măsură de capacitate sau de greutate reprezentând o doime dintr-un litru sau dintr-un kilogram.
5. (
Reg.) Claie mică formată din snopi așezați în formă de cruce. [
Var.: (
fam. și
reg.)
jumá, jumáte s. f.] –
Et. nec.