judecare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JUDECÁRE, judecări, s. f. Acțiunea de
a (se) judeca și rezultatul ei; părere sau judecată formată asupra cuiva sau a ceva. –
V. judeca.judecare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)judecáre s. f.,
g.-d. art. judecắrii; pl. judecắrijudecare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JUDECÁRE, judecări, s. f. Acțiunea de
a (se) judeca și rezultatul ei; părere sau judecată formată asupra cuiva sau a ceva. —
V. judeca.