judecător - explicat in DEX

judecător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
JUDECĂTÓR, -OÁRE, judecători, -oare, s. m. și f. 1. Funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri; județ (I, 2), jude (4). 2. Persoană solicitată să-și spună părerea într-o chestiune în vederea stabilirii adevărului. ♦ (Sport) Arbitru. – Judeca + suf. -ător.

judecător (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
JUDECĂTOR boier, dican, întrebător, patrafir, țap negru.

judecător (Dicționaru limbii românești, 1939)
judecătór m. Magistrat însărcinat să facă dreptate: eliasțiĭ eraŭ judecătoriĭ publicĭ ai Ateneĭ. Arbitru: a alege pe cineva drept judecător. Judecător de pace (saŭ: de ocol), magistrat care judecă procese micĭ și încearcă să împace părțile. Judecător, de instrucțiune saŭ judecător instructor, care cercetează crimele și delictele, pune să se aresteze prevenițiĭ și adună probele relative la cauza lor. V. jurător.

judecător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
judecătór s. m., pl. judecătóri

judecător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
judecător m. cel ce judecă, care are dreptul de a judeca; judecător de pace (de ocol), magistrat însărcinat a judeca sumar diferendele de puțină importanță și a împăciui pe particulari; judecător de instrucțiune, magistrat însărcinat a cerceta crimele și delictele, a culege probele sau indiciile și a face să se aresteze pe preveniți.

judecător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
JUDECĂTÓR, -OÁRE, judecători, -oare, s. m. și f. 1. Funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele prin pronunțarea unei hotărâri; județ (I 2), jude (4). 2. Persoană solicitată să-și spună părerea într-o chestiune în vederea stabilirii adevărului. ♦ (Sport) Arbitru. — Judeca + suf. -ător.