jintuire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JINTUÍRE, jintuiri, s. f. Acțiunea de
a jintui; jintuială, jintuit
1. –
V. jintui.jintuire (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)jintuíre, s.f. (pop.)
1. stoarcerea cașului de zer prin frământare.
2. amestecarea unui lichid prin clătinarea vasului în care e pus.
3. (fig.) bătaie.
4. (fig.) stoarcerea unui om de avere de către cineva.
jintuire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jintuíre (frământare a cașului)
s. f.,
g.-d. art. jintuírii; pl. jintuírijintuire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JINTUÍRE, jintuiri, s. f. Acțiunea de
a jintui; jintuială, jintuit
1. —
V. jintui.