jintuială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JINTUIÁLĂ, jintuieli, s. f. Jintuire. ♦ (
Concr.) Zer gras stors din caș; zer rămas de la urdă; jintuit
1. [
Pr.:
-tu-ia] –
Jintui +
suf. -eală.jintuială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jintuiálă (zer)
s. f.,
g.-d. art. jintuiélii; pl. jintuiélijintuială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JINTUIÁLĂ, jintuieli, s. f. Jintuire. ♦ (
Concr.) Zer gras stors din caș; zer rămas de la urdă; jintuit
1 [
Pr.: -
tu-ia-] —
Jintui +
suf. -eală.jintuĭală (Dicționaru limbii românești, 1939)jintuĭálă f., pl.
elĭ. Acțiunea de a jintui. Un fel de smîntînă ca un zer gros acru care rămîne la urdă (Trans. Vicĭu) orĭ de la cașu moale scos din zară. – Se numește și
jintă (Vs.),
jintuit (est) și
janț (vest). V.
cocîrță.