jigodie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JIGÓDIE, jigodii, s. f. Boală infecțioasă, de natură virotică, a câinilor tineri, care se manifestă prin tulburări generale, atrofia mușchilor etc. (și se termină cu moartea animalului). ◊ Câine jigărit; potaie, javră, jigăraie. ◊
P. ext. Animal, lighioană, jiganie. –
Cf. magh. zsigora.jigodie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)jigodie, jigodii s. f. (peior.) om lipsit de caracter.
jigodie (Dicționaru limbii românești, 1939)jigódie f. (rudă cu
jig, jeg). O boală a cînilor (numită și
jabă), caracterizată pin căldură, tuse și tristeță.
Fig. Iron. Javră, jigăraĭe, cîne prost. Om pîrlit, păcătos.
jigodie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jigódie (-di-e) s. f.,
art. jigódia (-di-a), g.-d. art. jigódiei; pl. jigódii, art. jigódiile (-di-i-)jigodie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jigodie f.
1. jigăraie;
2. fig. lichea. [Origină necunoscută].
jigodie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JIGÓDIE, jigodii, s. f. Boală infecțioasă, de natură virotică, a câinilor tineri, care se manifestă prin tulburări generale, atrofia mușchilor etc. (și se termină cu moartea animalului). ♦ Câine jigărit; potaie, javră, jigăraie. ♦
P. ext. Animal, lighioană, jiganie. —
Cf. magh. zsigora.